Cadrele didactice de la Școala Gimnazială Nr. 113 interesate să participe la mobilitățile din cadrul proiectului KA122, Competențe esențiale pentru activități digitale, vor trimite o scrisoare de intenție la adresa [email protected] până cel târziu la 9.09.2022, ora 20.00. Scrisoarea de intenție va fi structurată urmărind criteriile de selecție și va conține imagini cu documentele doveditoare, acolo unde este cazul (fotografie inclusă la criteriul corespunzător). La cererea echipei de selecție, cadrele didactice vor prezenta actele doveditoare în original. Scrisoarea va conține obligatoriu: numele cadrului didactic, specialitatea și mobilitatea la care se dorește participare. Subiectul emailului va menționa țara în care se va desfășura mobilitatea și numele candidatului (ex.Suedia_Popescu Maria). Prin trimiterea scrisorii de intenție, cadrele didactice își dau acordul cu privire la prelucrarea datelor de către echipa de selecție și echipa de management și își asumă răspunderea cu privire la veridicitatea informațiilor cuprinse în acest document. Candidații vor avea în vedere următoarele: - Toți participanții la mobilități vor realiza următoarele documente: jurnal de mobilitate, raport de activitate, feedback cu privire la activitățile de formare, prezentarea activității de formare, proces-verbal încheiat în urma evenimentului de diseminare, formular de feedback aplicat colegilor care participă la diseminare, min. 5 fișe de activitate. - Primul eveniment de diseminare se va desfășura în max. 2 săptămâni de la încheierea mobilității. - Fiecare participant la mobilități va îndruma cel puțin 2 colegi care vor aplica instrumentele digitale și vor completa fișe de activitate.
0 Comments
Leave a Reply. |
AuthorCoordonator proiecte si programe Archives
March 2023
Categories |