Luni, 27 februarie 2017, Centrul Europe Direct București a organizat o sesiune de informare europeană la Școala Gimnazială nr. 113 din București. Evenimentul a fost susținut de către Georgiana Chivescu, expert informare și comunicare în cadrul CIED București, în colaborare cu Victoria Enache, bursiera centrului.
Obiectivul principal al acestei activități a fost reprezentat de creșterea nivelului de informare pe teme europene al elevilor care parcurg ciclul gimnazial. Astfel, au fost aduse în discuție subiecte precum: cauzele care au condus la apariția Uniunii Europene, simbolurile specifice acesteia, statele membre, limbile oficiale, structura instituțională și rolul fiecărei entități. Pe parcursul celor două ore, cei 60 de elevi din clasele a V-a și a VIII-a, însoțiți de prof. Florentina Ruiu și Dina Oană, au participat la prezentarea propriu-zisă a reprezentanților CIED și s-au implicat activ în diverse jocuri cu tematică europeană. În debutul evenimentului, Georgiana Chivescu a realizat o scurtă descriere a Centrului Europe Direct București și a misiunii acestuia, amintind atât evenimentele și publicațiile realizate în cei 4 ani de existență, cât și principalele surse de informare online și offline aflate la dispoziția oricărui cetățean european. A doua parte a evenimentului a constat în oferirea de informații generale despre Uniunea Europenă – cum a luat naștere, cine au fost fondatorii acesteia, care sunt simbolurile definitorii – și a fost succedată de prezentarea principalelor instituții europene. Elevii s-au implicat activ în discuții, oferind răspunsuri pertinente la toate întrebările adresate. Momentul-cheie al activității a fost reprezentat de quiz-ul „Hai să ne testăm cunoștințele cu privire la Uniunea Europeană!”, creat în cadrul platformei online Kahoot. Participanții au manifestat o reală încântare, fiind familiarizați cu și declarându-se susținători de seamă ai progresului tehnologic înregistrat de mediul virtual. La sfârșitul activității de informare, elevilor li s-a cerut realizarea unui poster care să exprime modul în care aceștia percep Uniunea Europeană. Prin această acțiune, s-a urmărit atât stimularea creativității, cât și îmbunătățirea modului de relaționare în interiorul echipei. Astfel, fiecare dintre cele 6 echipe nou-formate și-a prezentat public creația, oferind puncte de vedere și imagini diferite asupra Uniunii Europene.
0 Comments
Your comment will be posted after it is approved.
Leave a Reply. |
AutorCoordonator proiecte Arhiva
February 2024
|